Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

duminică, 6 septembrie 2015

O zi in Sankt Wolfgang si Sankt Gilgen - Austria

Urmatoarea zi avea sa debuteze putin dupa ora 4 jumatate. Mi-era teama de ploaie, dar cerul era senin si imbobocise in miliarde de stele. Mi-am pus perna in cap, dar degeaba. Am sfarsit prin a-mi lua planul de vacanta, hartile si pliantele si m-am refugiat in baie. Aveam sa modific inca o data traseul. Si am stabilit: Sankt Wolfgang si Sankt Gilgen, doua statiuni renumite din Salzkammergut, ambele asezate pe malul lacului Wolfgangsee. Pregatisem cafeaua cand al meu a inceput sa se foiasca in pat. Cand rezervasem camerele la pensiune am fost instiintati ca nu ne puteau oferi nici un fel de masa si ca toate cadeau in sarcina noastra. Cu toate astea, in fiecare dimineata, patroana pensiunii aseza pe masa din hol cutiile cu cafea ness si cappuccino, checul frumos feliat, fursecurile in cutia metalica, sticlele cu ulei de masline, sarea, zaharul, piperul, fructele si o multime de alte lucruri. Noi ne uitam mirati de fiecare data cand treceam prin hol, pentru ca ramaneau de fiecare data merele in cos, felii de chec sub bol, fursecuri in cutie. Niciodata nu indraznisem sa luam nimic, caci nu prea stiam noi rostul tuturor acestor lucruri lasate la - ndemana fiecarui locatar. Cand al meu a deschis ochii aveam ruta deja stabilita, obiectivele clare si pregatita sufleteste de drum. Initial nu fusesera incluse pe traseu, dar luasem o decizie curajoasa: sa dedic o parte din concediu si placerilor cuminti ale sotului meu, mare iubitor de natura si mai putin sensibil la cele citadine. Era putin suparat ca refuzasem croaziera pe lacul Hallstattesee, motiv pentru care decisesem sa se bucure si el de ceea ce ii placea mai mult. Aceasta era una dintre ele. Cand am iesit din camera, chiar in fata usii erau asezate pe prag doua sticle cu bere. Gazda remarcase faptul ca in fiecare dimineata gasea langa cosul de sub chiuveta o sticla de bere goala, astfel incat a vrut sa ne faca o bucurie. Sau si mai bine zis: sa ii faca o bucurie! I-am povestit fiicei mele, adoptata de niste ani buni de catre statul austriac, iar explicatiile aveau sa vina de la ea. Statul incurajeaza orice forma de business, fie prin facilitati fiscale, fie prin programe dedicate. In turism exista o asociatie la care proprietarii de hoteluri si pensiuni pot cotiza cu o parte infima din profit si beneficiaza de cursuri gratuite in care le sunt prezentate ultimele tendinte in materie de turismul mondial. Una dintre ele este aceea de a-si fideliza clientii prin atentii menite sa ii atinga emotional, sa ii faci sa vorbeasca despre tine din proprie initiativa, facandu-le mici daruri in functie de preferintele particulare si evidente ale acestora. A mea mi-a zis: "mama, nu-ti face iluzii sa crezi ca a procedat asa doar cu tine. Poti sa fii convinsa ca fiecare turist cazat in pensiune a fost atins la coarda sensibila cu ceva. Dupa cum vezi, gestul ei te-a dat gata. Scop indeplinit. O promovezi peste tot gratuit. Daca ar fi sa te intorci vreodata in Hallstatt sunt sigura ca te-ai caza tot la ea." Odata si-odata vom invata si noi aceste legi simple, dar atat de eficiente! 

Prin urmare, iarasi ne-am urcat in masina si am pornit la drum. St Wolfgang este o statiune care se intinde de-a lungul lacului cu acelasi nume, inconjurat de munti cu creste inalte care se oglindesc in apele de la poale. Era o zi frumoasa cu un soare jucaus pe cer care cand raspandea raze calde, cand se ascundea
dupa nori. Era un joc de-a baba oarba care ne-a tinut cu sufletul la gura o buna bucata de drum. Statiunea este brazdata de stradute care urcau si coboarau in jurul unor cladiri superbe.

Prin marea de turisti, treceau galagioase trasuri trase de cai frumosi, cu spinarea cambrata, cu coamele pieptanate si impletite, struniti de vizitii tineri si vanjosi, imbracati in costume traditionale. Statiunea era pitoreasca si cuminte, cu cladiri viu colorate, cu multe hoteluri si pensiuni, cafenele, restaurante, magazine mici si cochete in care erau expuse suveniruri tentante si scumpe. Peste tot ghivece cu verdeata in care explodasera pete de culoare. Lumea se plimba in tihna pe strazi ca intr-o zi in care s-ar fi putut presupune ca lenea era cucoana mare.

Eu nu-mi gaseam locul, vroiam actiune, avalanse de emotii, al meu traia in lumea lui o tihna binemeritata. 
Am ajuns in centru si privirile ni s-au oprit pe zidurile bisericii Wallfahrtskirche de pe al carei platou putea fi admirat printre ochiuri de geam sapate in stanca lacul. Dedesubt, pe un strand plutitor, lumea facea plaja. Altii se plimbau cu barca sau faceau surfing. In zare, doua vapoare se salutau zgomotos ambaland claxoanele marine. Sus pe cer, doua baloane cu aer cald se leganau de-o parte si de alta a punctelor cardinale. O parapanta se apropia periculos de tare de luciul apei cand o pala de vant a ridicat-o iarasi in slava. In sec 12, localitatea era cunoscuta ca un centru renumit de pelerinaj. Biserica a fost construita pe locul in care Sfantul Wolfgang si-a construit o sihastrie. 




In interiorul bisericii, numeroase picturi si statui, un frumos altar care purta semnatura lui Michael Pacher. 

In turnul bisericii a fost amenajat muzeul cu pretioase obiecte de cult.  Localnicii ii spuneau Sanctuarul si acest lacas de cult a fost ridicat in sec 14, fiind cel mai reprezentativ obiectiv turistic al orasului. 

 Asta daca nu punem la socoteala Hotelul Weisses Rossl devenit renumit datorita operetei “Hanul calul alb” care apartine compozitorului Ralph Benatsky. 
Ne-am plimbat de-a lungul si de-a latul, dar niciunul dintre noi nu era tentat de magazinele care se insirau de-a lungul strazilor. De aici se poate merge cu Schafbergbahn (un tren cu cremaliera) pana la cota 1796 de unde pot fi admirate lacurile Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Zellersee. 

The Scafberg Cog Railway facea o reala concurenta firmei care asigura croaziere pe lac. Pretul trenuletului, destul de piperat: 43 euro/persoana. Cam mult. Pentru cei interesati trebuie stiut faptul 
ca e musai sa se respecte programul si rezervarea pentru intoarcere. 

Ultimul tren pleaca din statiune la ora 18.00 si se intoarce la 21.30. Vazusem tot si nu trecusera decat vreo 3 ore. Nu am avut prea mult de zabovit, prin urmare ne-am urcat pe cai si –am dat bice catre urmatoarea destinatie. Statiunea pe care tocmai o vazusem este cunoscuta sub denumirea de domeniul minelor saline, urmatoarea facea parte tot din acest traseu alaturi de alte localitati: Bad Hall, Gmunden si Traunkirchen. Noi ne-am dus catre St Gilgen.

St. Gilgen este un orasel mai mic decat St Wolfgang, dar noua ni s-a parut mult mai frumos. 
Am parcat in fata statiei de teleferic si am luat-o pe jos catre nicaieri. habar nu aveam incotro ne indreptam, dar eram impresionati de tot ce ni se arata in cale.
Fiecare dintre cele doua statiuni are frumusetea ei aparte. Asta aveam sa descoperim incet, dar sigur pe tot parcursul concediului.
NU stiu cum am reusit performanta sa ajungem tot la lac. Ne-am plimbat pe perioada pe malul lui si am luat-o spre centru. 
Pe aici s-au plimbat odinioara Imparatul Franz Josef si suita navigand pana la St Wolfgang. In sec 19 a fost construita o cale ferata, iar viata simpla si tihnita s-a evaporat, caci multi vienezi instariti si-au ridicat case de vacanta aici. 
Drumul ne-a dus la casa in care s-a nascut mama lui Mozart, Ann Maria Pertl. Desi localitatea este denumita orasul lui Mozart, compozitorul nu a locuit niciodata in casa bunicilor dinspre mama. Cladirea a fost mostenita de sora compozitorului, Nannerl, care a locuit aici dupa casatorie. Pe fatada cladirii sunt pictate portretele familiei Mozart, cu toate ca in interior functioneaza tribunalul. 







Cu cat ne apropiam de Rathaus, cladirile deveneau din ce in ce mai frumoase.
Primaria cu obloane verzi la ferestre era o bijuterie cu acoperis ascutit, tunulet si baconas ca o casa din povesti. 
In micul parculet, asezata intr-un cerc perfect, se afla o fantana cu statuia lui Mozart interpretand o imaginara partitura. Aceasta este Fantana lui Mozart. 
Pe partea opusa, un biet pitic cara in spate turnul altei cladiri. 
Oarecum intre ele era Gasthof zur Post, vechi han unde odinioara se oprea postalionul si se odihneau peste noapte caii, care avea pictata pe lungime o interesanta scena de vanatoare. Nu departe de piateta se afla biserica parohiala
cu hramul Sfantului Giles, acum in renovare, motiv pentru care nu era permis accesul inauntru, iar vis-à-vis de ea, Hotelul Radetzky cu ferestre albe strajuite de obloane si balcoane albastre. Peste tot orasul era luat cu asalt de flori. Orasul traieste din turism si comert, aproape fiecare cladire avea deschisa la parter o mica pravalie. Mi-au atras atentia doua magazine de antichitati care expuneau produse extraordinar de frumoase si excesiv de scumpe. N-am intrat. De teama. Daca scapam la cumparaturi riscam sa plecam a doua zi spre casa.
Cand ne-am uitat la ceas era trecut de ora 6, iar pana la Hallstatt mai aveam de mers cu masina prin tuneluri si serpentine. A doua zi aveam sa ajungem din nou in rai! La alt numar, dar tot acolo! Pana atunci, sa aveti parte doar de ce va place.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.