Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

joi, 18 decembrie 2014

Henry Miller si Anais Nin

In 1924 Henry Miller era casatorit cu June Mansfield, cand s-a decis sa dedice mai mult timp proiectelor sale literare. Henry mai fusese insurat o data inainte de casatoria cu June. Cand s-au cunoscut, el avea 31 de ani, iar ea, cu 10 ani mai putin. A vazut-o si a stiut ca trebuie sa fie a lui. A fost, dar nu numai a lui, pentru ca June era bisexuala!  Tot ceea ce scrisese in cei de 6 ani de mariaj nu satisfacuse exigentele nici unei edituri, astfel incat reusise performanta sa fie un barbat intretinut, fara sa isi puna vreo clipa problema de unde facuse nevasta-sa rost de bani. Stia ca banii proveneau din relatiile amoroase extraconjugale. Ce rost mai aveau intrebarile? Invatase sa accepte bizareriile ei pentru ca era unica si neasemuita. June credea in talentul sotului ei cand el insusi nu isi acorda nici macar jumatate din increderea pe care o investea ea in el. In 1930, au decis sa paraseasca America si s-au stabilit la Paris. Avea deja 40 de ani si se mai simtea obosit incercand sa gaseasca drumul spre succes in vreme ce ea ramanea aceeasi femeie frumoasa si misterioasa, senzuala si tandra, calda si ametitoare. Si ce era mai important, il iubea pe Miller si-l incuraja sa scrie. June a fost muza care l-a inspirat, cu toate secretele iubirilor sale de bisexuala frumoasa peste care asternea voaluri de mister. Nimeni nu putea strapunge tainele lui June, nici Henry, nici prietenii, nici amantii de o seara sau mai multe. Dupa 7 ani de la casatoria cu Henry, June a intalnit-o pe Anais Nin care si aceasta a gasit in femeia din fata ei surse inepuizabile de insiratie, o muza obsesiv de vie, adorabila si inefabila. Anais Nin a fost uimita de personalitatea lui June: “Cand a venit spre mine din intunericul gradinii catre lumina ce razbatea din prag, am vazut-o pentru prima oara pe cea mai frumoasa femeie din lume. (…) Frumusetea ei imi taia respiratia. Stand in fata ei, simteam ca as face orice nebunie pentru ea, orice mi-ar fi cerut. Henry palea. Ea era culoare, stralucire, bizarerie” (…) “In cafenea vad cenusa sub pielea fetei ei. Dezintegrare. Simt o neliniste cumplita. Imi vine sa o iau in brate. O simt retragandu-se in moarte si sunt dispusa sa intru in moarte ca s-o urmez, sa o imbtatisez. Moare sub ochii mei. Frumusetea ei amagitoare, sumbra moarte”. June i l-a prezentat pe Miller lui Anais in luna decembrie a anului 1931. Si soarta a vrut ca acestia sa se indragosteasca unul de altul. Miller apartinea femeii pe care o admira din toata fiinta ei si se uita la el mirata.  I se parea nepermis de senzual, un geniu inca nedescoprit: “Eu, instinctiv, aleg barbatul care ma obliga sa fiu puternica, barbatul care are asteptari mari de la mine, care nu se indoieste de curajul sau rezistenta mea, care nu ma crede naiva sau inocenta, care are curajul sa ma trateze ca pe o femeie”. Anais s-a simtit rupta intre atractia inexplicabila pe care o simtea fata de June,  iubirea senzuala si navalnica pentru Henry si tandretea si pretuirea fata de Hugo. Prinsa in vartejul acestor sentimente contradictorii, a incaput sa foreze in interiorul fiintei sale, incercand sa inteleaga rostul si limitele fidelitatii, casatoriei, incestului ai al patimii. 
Ea a fost prima care si-a dat seama ca formau un trio amoros , toti avand personalitati puternice si contradictorii, fiecare cu alte valori si proiectii de constiinta. Totodata a fost constienta de menirea si rolul pe care trebuia sa il joace in viata lui: “Henry este creatia mea . Eu trebuie sa parfumez gura pe care o sarut; eu trebuie sa fiu uluita de barbatul pe care il ador; eu sunt Pygmalion, mereu in asteptare de miracole!” Povestea lor a fost marcata de multe controverse si de o patima care greu mai poate fi egalata in literatura. Amandoi erau foarte casatoriti si niciunul dintre ei nu intentiona sa divorteze. Dar fiecare l-a inselat pe celalalt incercand sa isi redefineasca teritoriile. Anais nu a luat in calcul nici macar pret de o secunda posibilitatea sa il paraseasca pe Hugo si sa renunte la avantajele unui trai burghez, desi Henry insista sa duca impreuna o viata simpla si romantica, sa se hraneasca din iubirea pe care o impartaseau impreuna. Ea isi dorea, insa, altceva: vroia siguranta materiala si stabilitate in viata de cuplu. Henry  a considerat ca ei i se datoreaza succesul pe care l-a avut: “Ea a fost si mai este inca pentru mine cel mai impunator om pe care il cunosc. Ei ii datorez totul”.  Povestea lor a durat 3 ani de zile, perioada in care Henry i-a scris peste 900 de scrisori. Cu toate astea, acest triunghi amoros avea sa fie subiect de barfa in toata lumea literara pariziana.
Anais Nin avea 28 de ani si era o tanara excentrica, casatorita de 8 ani cu bancherul Hugo Guiler, un barbat avut si educat, impreuna cu care traversase oceanul ca sa se stabileasca in capitala Frantei. De fapt, ea se intorcea acasa, in tara in care se nascuse. Tatal ei, Joaquin Nin, compozitor si pianist nascut in Cuba si crescut in Spania, se casatorise cu Rosa Culmell y Vigaraud, cantareata cu sange amestecat, cu origini cubaneze, franceze si daneze, si au avut impreuna 3 copii. Cand Anais avea 11 ani, cei doi au divortat. Tatal s-a insurat cu o femeie avuta, iar mama si-a luat copiii si-a emigrat in America. Atunci, pe vapor, Anais a scris prima fila din jurnalul care i-a ocupat aproape toata viata. Jurnalul a fost modul ei de a mentine contactul cu tatal, scriind o lunga scrisoare unei absente care i-a marcat adolescenta:”eu vad in scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el insusi in cea mai mare sinceritate”. La 16 ani, a renuntat la scoala si s-a lansat ca model. 
Atunci l-a cunoscut pe bancherul Hugo Guiler. Dupa casatorie, cei doi au decis sa se stabileasca in Franta, prin urmare, s-au imbarcat pe vapor si-au traversat oceanul. In tara natala, Anais a lucrat ca dansatoare, model si psihanalist amator. Stia sa isi puna calitatile in evidenta, folosindu-se de haine croite din matase, catifea, satin si crep, croite in tendintele modei Chanel, accesorizate cu bijuterii asortate. Anais detesta viata casnica si era pur si simplu enervata de statutul de femeie maritata. Tocmai aceasta stare a determinat-o sa se refugieze in scris. Desi sotul ii asigurase o renta lunara, Anais isi rotunjea veniturile scriind proza erotica pentru care primea un dolar pe pagina. Lumea boema pariziana a primit-o cu scepticism la inceput, dar asta n-a impiedicat-o pe Anais sa aiba numeroase aventuri cu Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson sau Gore Vidal si pana la urma sa cucereasca. 
Si-a trait toate amorurile la vedere, scandalizand toti puritanii. Stilul ei literar era intens si dens, incarcat de pasiune, de emotie, de senzualitate. In 1932 i-a fost publicata prima carte, “H.D.Lawrence: An Unprofessional Study”, urmata 4 ani mai tarziu de “Hause of Incest”, “Winter of Artifice”, “Under a Glass Bell”, “Cities of Interior”,la care s-au adaugat cele 11 volume de jurnale, despre care spunea: “Acest jurnal este legatura mea, pipa mea de opiu. Este drogul si vicul meu”. Opera ei include scrieri erotice, poezie, romane, povestiri, jurnale, scotand la iveala o sensibilitate accentuata si o perceptie aproape erotica a vietii.  Desi aparent o tanara vulnerabila, fragila si timida, Anais ascundea femeia puternica  si fascinanta care avea sa ia mintile multor barbati. Buzele sale rujate in nuante de rosu sangeriu faceau furori. Ea insasi declara “refuz sa traiesc in lumea obisnuita ca o femeie obisnuita. Sa ma implic in relatii obisnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotica in sensul ca eu traiesc in lumea proprie. Nu ma voi conforma lumii. Ma conformez doar mie insami” si “eu caut esenta vietii, drama profunda”. 
Indiscutabil, Anais l-a iubit pe Miller. Ba mai mult, l-a ajutat sa-si publice romanul de debut, “Tropicul Cancerului” , cat si trilogia “Rastignirea trandafirie”. “Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anais Nin prin gratie si frumusete. O aristocrata. Dar si o scriitoare cu talent extraordinar” scria Hnery, iar Anais consemna la randul ei: “Nu voi putea vorbi niciodata destul despre influenta pe care am avut-o unul asupra celuilalt – eu asupra desavarsirii operei lui Henry, el asupra materiei, substantei, vitalitatii operei mele. El mi-a dat impulsul, iar eu i-am dat adancimile”. June a aflat despre relatia extraconjugala a sotului ei cand Anais a publicat volumul “Henry and June: The unexpurgated diary of Anais Nin, 1931-1932”, ducand la divortul sotilor Miller in 1934. In “The Diary of Anais Nin, 1931-1934”, Nin si-a analizat cu luciditate experientele cotidiene trecandu-le prin filtrul trairilor personale, incercand sa isi explice si sa inteleaga toata acea avalansa de sentimente contradictorii care se fluidizau in sufletul ei. In 1939, cand a izbucnit cel de-al Doilea Razboi Mondial, Hugo a luat-o pe Anais si s-au intors in America, stabilindu-se la New York. Anais si Henry si-au scris mult timp, dar razboiul i-a despartit pentru totdeauna: “Henry este pentru totdeauna in fiinta mea, chiar in timp ce eu astept atat de inteleapta sfarsitul iubirii noastre. Hnery va face multi ani parte din viata mea, chiar daca doar cateva luni imi va fi iubit”. Hugo s-a lansat in cinematografie si a realizat cateva filme in care Anais a fost distribuita in rolurile principale. Dar relatia dintre soti incepuse sa se deterioreze si s-au separat.  In 1947,  Anais l-a cunoscut pe Rupert Pole, un actor fara cariera, mai tanar cu 16 ani decat ea. Aceasta l-a parasit pe Hugo si s-a stabilit cu Rupert in California, iar in 1955 s-a casatorit cu el, desi nu divortase niciodata de primul sot. Unsprezece ani mai tarziu, a anulat casatoria cu Rupert, dar a ramas cu el pana cand a murit in anul 1977. Rupert a fost executorul literar dupa moartea ei.  In 1986, i-a publicat romanul “Henry and June” in care dezvaluia intrigile triunghiului amoros in itele caruia isi prinsese sufletul de-a lungul vietii ei: iubirea inocenta fata de varul Eduardo , admirata fata inteligenta si barbatia lui Henry Miller, recunostinta pentru tandretea si siguranta pe care i-o insuflase sotul ei, Hugo: “Analizandu-ma, simt o relaxare a nervilor, o spargere de diamante. Senzatia ca gesturile sunt sacre si se dizolva. Gesturile sunt sacre? Vreau sa le despoi de sacralitate. Eu, care sunt asa o trascedentala, eu sunt infranta de gesturi.(…) Gesturile sunt ultimul meu duel cu viata. Pe planul imaginatiei, stapanesc. Pe planul experientei, ma tem”. “Dusmanul iubirii nu e niciodata in exteriorul nostru, nu e un barbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseste in noi insine”. (…) “Dragostea este axul si respiratia vietii mele. Arta pe care o produc este un produs secundar, o excrescenta a dragostei, cantecul pe care il cant, bucuria care trebuie sa explodeze, supraabundenta – asta-i tot!” 
Dupa ce au devenit iubiti, Henry ii scria: “M-ai facut imens de fericit ca m-ai lasat sa fiu eu, in toate ipostazele. M-ai lasat sa fiu artistul, dar nu ai lasat deoparte nici barbatul din mine, amantul nesatu, ca un animal infoemtat. Nicio femeie nu mi-a acordat toate privilegiile de care am nevoie – iar tu, tu care canti atat de vesela, de indrazneata, chiar razand – da, tu imi dai puterea sa merg mai departe, sa fiu eu insumi, sa risc orice. Te ador pentru asta. Prin asta vad ce femeie extraordinara esti, regina mea. Femeie in adevaratul sens! Rad in barba cand ma gandesc la tine. Nu mi-e frica de feminitatea pe care o afisezi”. “Imi amintesc ca spuneai:”m-ai putea chiar insela. Nu mi-as da seama”. Cand merg pe bulevard, ma gandesc la asta. Nu te-as putea insela – desi mi-ar placea ideea. Vreau sa spun ca nu as putea sa fiu complet loial cuiva – n-as mai fi eu. Iubesc prea mult femeile, sau viata, sau ambele, nu stiu. Razi, Anais. Imi place la nebunie sa te aud razand. Esti singura femeie cu acel simt al veseliei, nici prea mult, nici prea putin, Pari ca ma implori sa te tradez. De asta te iubesc.” Iar Anais ii raspundea: "Imi place cand spui ca tot ceea ce se intampla e bun, chiar este. Eu as spune ca ceea ce se intampla este extraordinar. pentru mine, totul e ca o simfonie. Sunt atat de excitata de viata - Dumnezeule, Henry, in fiinta ta am gasit aceeasi flacara a entziasmului, aceeasi tensiune ce se ridica instantaneu, completitudinea..." caci "eu niciodata nu simt limitele. Eu dau pe dinafara. iar cand simt ca entuziasmul tau fata de viata izbucneste ca o flarara, alaturi de al meu, ametesc."





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.