Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

duminică, 29 septembrie 2013

Casatoria: marul discordiei si marul pasiunii




A venit toamna cu intregul ei curcubeu de culori si mirosuri. Afara ploua si in tabla de la geam ecoul stropilor cazuti aduce iz de tristete inauntru. Pe masa zace un mar rosu, mare si zemos, ca o promisiune in asteptare. Multi au muscat din el si si-au schimbat destinul sau au facut istorie.
Eva l-a ispitit pe Adam in gradina raiului cu un mar!  Legea gravitatiei este concluzia caderii unui mar! Iar Newton a marcat lovit in cap ... de-un mar! In Grecia antica, aruncatul cu un mar intr-o fata era considerat o veritabila cerere in casatorie. Obiceiul este cunoscut astazi drept Judecata lui Paris. Se zice ca, daca intentionezi sa ceri pe cineva in casatorie, ar trebui sa stii ce raspuns urmeaza sa primesti. Practica ar deriva dintr-un mit grecesc in care zeita discordiei, Eris, a fost deranjata de faptul ca nu a fost invitata la nunta lui Peleus cu frumoasa Thetis. Drept razbunare, ar fi scris pe un mar de aur ”pentru cea mai frumoasa” si a aruncat marul spre zeitele invitate la nunta. Trei zeite s-au batut si au revendicat marul: Hera, Atena si Afrodita si cum niciuna dintre ele nu ceda, Zeus a poruncit ca marul de aur sa fie acordat de catre un muritor, Paris din Troia, acelei zeite pe care el o va socoti cea mai frumoasa.  Cele trei zeite i s-au prezentat pe muntele Ida si fiecare dintre ele a incercat sa ii cumpere decizia prin laude si daruri scumpe. Cucerit de frumusetea Afroditei , dar si de promisiunea facuta de aceasta de a se casatori cu cea mai frumoasa femeie din lume, Elena din Sparta,  sotia lui Menelau, Paris i-a dat ei marul. Aici isi are originea expresia „marul sacrul al Afroditei”, potrivit careia atruncatul marului reprezinta o declaratie de dragoste, iar prinderea lui, acceptarea iubirii. Surprinzator este faptul ca, desi recompensat de catre Afrodita, tocmai povestea marului disputat avea sa genereze Razboiul Troian, unde Hera si Atena aveau sa sprijine armatele sotului tradat! Pana la urma s-a dovedit ca era vorba despre marul discordiei!
Inca din antichitate casatoria reprezenta o alianta pusa la cale de doua familii, iar tinerii nu prea aveau multe de spus. Desi primul model de cuplu, Adam si Eva, a reprezentat un exemplu de pereche monogama, poligamia a fost frecvent folosita de-a lungul istoriei.  Prin anii 1500 si ceva, in timpul ciumei, cand multe femei si copii ramaneau fara capul familiei, barbatii aveau obligatia morala sa se insore cu vaduva fratelui lor, astfel incat atat sotia, dar mai cu seama copiii sa fie protejati. Si deoarece aceasta practica era exersata la scara mare si pe ascuns, preotii catolici au decretat ca toate casatoriile sa fie oficializate de catre popi in prezenta a cel putin doi martori, salvand astfel sufletele de pacat.
In Roma antica exista obiceiul sa se organizeze jocuri in care fetele nemaritate isi scriau numele pe biletele puse intr-o carafa mare, iar baietii extrageau numele celei cu care aveau sa isi imparta viata timp de un an de zile. De cele mai multe ori, cuplurile astfel formate decideau sa ramana impreuna, iar legatura era oficializata printr-un schimb de inele. 
 
Desi multi sunt de parere ca inelul de logodna se trage din traditia vechilor egipteni in care cercul era simbolul eternitatii, in Roma antica a existat traditia ca tinerii care doreau sa formeze o familie trebuia sa schimbe intre ei inele. Inelele se purtau pe mana stanga deoarece se credea ca pe acolo trec vasele sanguine care duc direct catre inima. Obiceiul a fost atat de inradacinat incat si astazi cei casatoriti poarta inelul infaptuirii casatoriei pe mana stanga si cel al promisiunii pe mana dreapta! Tot antichitatii ii revine obiceiul ca fetele sa fie cumparate.
Atunci se credea ca nimic nu poate lega viitorul a doi oameni mai mult decat averea. Zestrea fetei reprezenta pretul cu care sotul o cumpara. Daca renunta la ea, pierdea si zestrea ei! Renasterii italiene ii apartine obiceiul pregatirii tinerilor pentru casatorie. Timp de doua saptamani, inainte de nunta, tinerilor li se citesc carti cu privire la relatiile de cuplu. La inceput, casatoria a fost o problema de grup, apoi  de familie, iar mai recent o aventura in doi! Monogamia a devenit un principiu fundamental de alcatuire a familiei moderne abia din secolul 9, dar fidelitatea, in special a barbatului, a devenit pilonul central al casatoriei abia din secolul 19, o data cu abrogarea legilor care legiferau promiscuitatea masculina.
 Tot aceleiasi perioade i se datoreaza si traditia potrivit careia barbatii puteau dizolva casatoria daca sotia era infertila. Exista temerea ca femeile care nu pot avea copii se transforma in serpi dupa moarte. Acest obicei s-a mentinut pana la inceputul secolului 20, cand infertilitatea a fost recunoscuta ca fiind o problema a ambelor sexe. A fost o vreme cand existau petitori profesionisti, cei care mijloceau mariajele si sfatuiau familiile. De regula, acestia erau la inceput barbierii, iar mai apoi preotii.



Faimosul certificat de casatorie a aparut in 1639 in America, in statul Massachusetts, usor-usor devenind o practica in toata America si dupa aceea in toata lumea. Un lucru trebuie spus: daca la inceput casatoriile se aranjau pentru bani si pozitie sociala/ politica, casatoria din dragoste are picioare scurte si o varsta de cel mult 250 de ani! Femeia nu mai reprezenta o moneda de schimb pentru zestrea cu care venea in aceasta alianta si primea in schimb un statut social. In datinile strabune inca mai dainuie superstitiile potrivit carora cine se casatoreste joia va avea noroc, iar casatoriile celebrate sub luna plina garanteaza fericirea. In Orientul Aproiat se aruncau boabe de orez peste tinerii casatoriti, ca sa fie fertili. Focul si apa aveau si ele un rol sacru, important in ceremonia nuptiala,  alungand spiritele rele din preajma celor proaspat casatoriti.
Tot de aici se trage purtarea voalului de catre mireasa, ca spiritele rele sa nu ii vada chipul. Tot din acest motiv mireasa nu avea voie sa calce pe pamant, iar in fata ei se intindeau covoare de la caleasca pana la altar. Iar barbatul trebuia sa o treaca pragul inainte sa intre in casa. Ceremoniilor celtice li se datoreaza obiceiul de a purta ceva vechi, ceva nou , ceva de imprumut si ceva albastru.
Iar rochia alba a devenit simbolul virginitatii.  In vremea in care femeile erau obligate sa se marite cu barbati mai in varsta, ele preferau sa fie rapite de cei de aceeasi varsta veniti din alte triburi. Se pare ca aceasta practica straveche este regasita astazi in obiceiul furatului miresei. In trecut exista datina ca patul conjugal sa fie sfintit inainte de retragerea cuplului in dormitor, ca tinerii sa fie fertili. Dupa ritual, invitatii la nunta trebuiau sa certifice virginitatea miresei prin prezentarea cearceafului patat de sange, devenind astfel martorii legali ai consumarii casatoriei.
Desi si astazi barbatii detin privilegiul curtarii si al cererii in casatorie, ei uita ca femeia este cea care o provoaca.   Filozofii au analizat puterea dragostei, dar au plecat in acest demers analizand rolul pe care sexul l-a avut dintotdeauna in cuplu.  Se pare ca sexul a fost cel care a obligat omul sa gandeasca, iar mai apoi sa iubeasca. Faptul ca doi oameni impartasesc nu doar responsabilitatea si ci afectivitatea pentru copii, i-a condus pe cei doi la reciprocitate afectiva, sociala si morala.
Ileana Vulpescu spunea ca „barbatul e stalpul casei, nevasta este cheia”, iar vorba din strabuni ne spune ca „barbatul este capul, iar femeia este gatul”. Si tot din batrani e vorba ca „nu se poate si cu mandra, si cu draga!”. Deci, luati seama! Afara inca ploua! Stiti cum se spune: e vremea de numarat banii si de facut copii! Daca n-aveti bani de numarat, mai bine inarmati-va cu umbrele si mergeti, totusi, la plimbare!