Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

joi, 21 februarie 2013

Lugojul si aportul sau la economia banateana inainte de nationalizare



Am vorbit pe larg despre unele dintre orasele interbelice din Banat, dar nu am dezvoltat inca un material despre Lugojul interbelic, considerat un orascultural,care a dat personalitati de seama precum Traian Grozăvescu, Ion Vidu, Filaret Barbu, Caius si Tiberiu Brediceanu, Anisoara Odeanu, Valeriu Braniste, Cassian Munteanu si multi altii. Cum nu am vorbit decat sporadic despreindustria Lugojului din anii 1920 – 1930 decat atunci cand am vorbit despre apa minerala Buzias si deja celebrul industrias Jakob Muschong. Acesta a fost un dezvoltator cu afaceri in diverse domenii, care detinea fabrici de caramida si tigla, fabrica de apa minerala Phoenix si statiunea balneara Buzias, cai ferate,afaceri imobiliare si vaste domenii forestiere. Dar industria lugojana avea multi oameni de afaceri cu companii profitabile: fabrica de liqueur „Baumel Steiner & Co”, fabrica de calapoade, „Industria Textilă” SA, fabrica de pielarie Kiszela SA ,fabrica de vatelina „Lana”, Tesatoria „Lengyel & Co”, tesatoria mecanica„Mercur”, moara Clara, „Moara si Tesătoria”, tesatoria lugojana R Barat,

tipografii, tabacarii, ateliere mestesugaresti, biroul de expeditii „Banatul”, banca si casa de economii „Carasana”, „Creditul Banatean”, corporatia meseriasilor cu traditie si multe altele.

Figura cea mai reprezentativa in randul industriasilor ramane cea a lui Jakob Muschong, un etnic geman, nascut in Sankt Hubert din Banatul Sarbesc. Desi a pornit ca simplu muncitor, el a a ajuns un reputat om de afaceri care, casatorit fiind cu Margareta Bohn, nascuta inJimbolia intr-o familie de svabi, s-a ocupat de o mica fabrica mostenita de sotia lui.
Acela a fost momentul care i-a deschis perspectiva unui veritabil om de afaceri.A preluat ulterior o fabrica de caramida care avea in stoc atata caramida incat isi amortizase din start investitia si ramasese si cu profit. A cumparat mai apoialta fabrica de caramida in Lugoj si alte localitati, case, vii si terenuri agricole,culminand cu statiunea Buzis. Sotia sa, Margareta Bohn, umbla in straie svabesti si lua la pas locurile in care sotul ei avea afaceri. In timp ce vizita statiunea, a vrut sa intre in casino, insa angajatii nu i-au permis accesul deoarece nu eraimbracata corespunzator. Ulterior, ea a aflat ca statiunea Buzias avea datorii la banca si si-a sfatuit sotul sa cumpere politele. Muschong a inceput constructia fabricii de apa minerala si a continuat procesul de dezvoltare a statiunii. Atunci Muschong a pus bazele „Muschong – Baile Minerale Buzias SA” care cuprindea: strandul si captarile de apa, adaugandu-i apoi fabrica de ape minerale „Phoenix”, Hotel Grand, Hotel Phoenix, centrul de tratament si multe altele. In 1907, fabrica avea o suprafata de 700 metri patrati, unde lucrau 36 de muncitoricare imbuteliau un milion de sticle pe an si 1.000 kg de bioxid de carbon zilnic.Tot in scop turistic, in 1907 a construit o linie de cale ferata pe o lungime de 2,5 km, care lega gara Buzias de centrul statiunii. Pe aceasta linie se transporta apa minerala îmbuteliata si buteliile cu dioxid de carbon, de la fabrica la gara Buzias. La vremea aceea, exista “gara mare”, asezata in afara localitatii, si “gara mica” sau Gara Buzias Bai, amplasata in centrul statiunii. Dar Jakob Muschong mai detinea si fabricile de caramida de la Sannicolau Mare si de laSantimbru (undeva langa Alba Iulia), alta la Budapesta, care era condusa de unul dintre ginerii lui. Detinea paduri si proprietati pe langa Petrosani, in zona Nadragului.In perioada sa, Buzias-ul era singura statiune balneara cu linie ferată proprie. Muschong insusi o inaugurase in 1914 si avea o lungime de 2,3 km. In1896, s-a dat in folosinta calea ferata Timisoara-Buzias, iar un an mai tarziu,linia Gătaia-Buzias-Lugoj. Deoarece gara se afla relativ departe de statiune, Muschong a ridicat gara mica, oferind astfel posibilitatea turistilor veniti de la Viena sau budapesta sa coboare din tren chiar in mijlocul statiunii. Jakob Muschong a achizitionat doua locomotive, „Etelka” şi „George”iar „Die Kleine Bahn”, adica trenul mic, a inceput sa circule din 1914. In perioada de maximavant economic, o parte din industriasii mai mici din Buzias , invidiosi pe familia Muschong, au dat foc Cazinoului si au distrus fabrica de caramida, impreuna cualte proprietati. La nu mult timp dupa asta intamplare, avea sa vina nationalizarea.
Despre Muschong s-au spus multe. Daca sunt simple legende sau adevaruri definitorii este greu de spus. El a avut trei fete si un baiat pe care l-ar fi vrut mostenitorul imperiului pe care il cladise. Dar viata avea sa il puna in fata unei mari incercari. Se zice ca, intr-o zi, baiatul neastamparat se juca impreuna cu una din surorile lui, iar la un moment dat, ar fi alunecat si-ar fi cazut pe geamintr-un arac de trandafir, care i-ar fi strapuns trupul. Desi l-au dus imediat la spital, viata lui nu a putut fi salvata si-ar fi murit dupa 2 saptamani in urma unei peritonite cu complicatii severe. Legenda scoate la iveala una dintre trasaturile de caracter ale batranului care, dupa decesul singurului sau fiu, a adunat toate sticlele de apa minerala din spital si le-a dus inapoi in depozit. Desi s-ar crede ca batranul era un personaj zgarcit si ursuz, acesta daruia angajatilor sai cate un porc de Craciun si lemne de foc pentru iarna.
O alta legenda vorbeste despre o intamplare in care Muschong, in timp ce venea cu birja de la Balint spre Lugoj, a pierdut pe drum o geanta plina cu banii care trebuiau sa fie impartiti in salarii pentru angajati. Cand a ajuns la fabrica, si-a dat seama ca geanta o ratacise unde pe drumul dintre banca si fabrica. A intors birja in mare graba , iar pe drum s-a intalnit cu un tarance mana cu batul o vaca spre casa. In varful batului avea spanzurata de un ciot geanta lui cu bani. Dupa ce si-a recuperat geanta, Muschong i-a dar niste bani taranului, spunandu-i sa mearga sa isi ia ceva cu bruma de bani ce-o primise, daca nu a stiut ce sa faca cu sacul plincu bani! Taranul nu avusese curiozitatea sa deschida geanta si habar n-area ce avere plimba in bat. Cat adevar este in aceasta poveste, nimeni nu stie. Dar un sambure de adevar o exista pe undeva. Cele trei fiice s-au casatorit si s-au asezat la casele lor. Cea mare s-amaritat cu un ofiter maghiar si-a plecat la Budapesta. Sotul ei, Emerich Szappanos a fostdirectorul fabricii de tigla din Budapesta. Margarethe s-a maritat tot cu un alt maghiar, Adalbert Szladek, care a fost numit directorul fabricii de la Santimbru. Katherina sau Katica, cum ii spuneau apropiatii, s-a maritat cu Elemer Patyanszky, iar acesta a condus, la Lugoj si Buzias, afacerile mari ale lui J. Muschong, dupa moartea acestuia in 1923. Muschong si-a dorit foarte mult sa construiasca o casa pentru familia lui. Astfel el s-a decis sa ridice Palatul Muschong , amplasat la intersectia strazilor Cernei si Mocioni.
Dar Muschong nu a mai apucat sa locuiasca acolo pentru ca palatul a fost finalizat dupa 4 ani de la decesul acestuia. Cladirea a fost proiectat si ridicata de catre arhitectul Ferenczik pe locul unor case mici si darapanate. Cladirea era formata din subsol, parter, etaj si mansarda si avea doua intrari : una principala si alta laterala, pe colt. Intrarea de dupa colt era pusa in evidenta de 6 coloane cu capitel corintic, incadrand balconul si cele 3 geamuri care se terminau in semicerc. Acoperisul întrerupt de opt lucarne care iesea in relief, se termina cu geamurile mansardei. Cladirea avea o cupol hexagonala sustinuta de 6 atlasi si se termina cu un turnulet. Fatada era pusa in valoare de jocul de linii verticale si orizontale, care incadrageamurile realizate in stil neoclasic. 
Pe frontoane erau sculptate basoreliefuri care ii reprezenta pe Mercur si Dionyssos , doua personajele antice grecesti,din ale caror cornuri ale abundenteise revarsau fructe si ciorchini grasi cu struguri. Fatada era vopsita initial cu tonuri de ocru, galben si bej. Casa a fost proiectata astfel incat la parter sa functioneze birourile fabricii de caramida si cateva magazine, iar la etaj sa locuiasca familia. Dupa nationalizare, cladirea a fost transformata in sediulHotelului Timisul. Dovada trecerii lui Muschong pe aceste locuri o reprezinta sicripta familiilor Muschong, Patyanszky si Szladek, care inca se gaseste in Cimitirul Romano-Catolic din Lugoj. Muschong este reprezentat in marime naturala, fiind asezat pe un tron. Langa el, apare un inger care ocroteste un tanar, cel mai probabil reprezentarea singurului sau fiu care murise intr-un joc stupid. Daca despre batranul Muschong nu toate legendele il prezinta ca pe un personal pozitiv, despre ginerele lui, Elemer Patyanszkz, batranii din Lugoj si Buzias povestesc si astazi cum venea cu automobilul sau Buick si se oprea sa stea de vorba cu toata lumea. Era apropiat de oameni si ii ajuta intotdeauna.
Dar nu as vrea sa aveti impresia ca svabii detineau monopolul in economia lugojana, pentru ca ar fi o exagerare. Pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, inLugoj traia o importanta comunitate evreiască, care avea un cuvant greu de spus pe harta economica a orasului. In industria textila lugojana erau angajati peste 600 de muncitori si tesatoare de stofe care lucrau la cele 52 războaie mecanice si in atelierele de vopsitorie.Desi nu toate erau asa de mari, in Lugoj exista o fabrica in care 20 de muncitori aduceau profituri foarte mari patronilor lor. Fabrica era cunoscuta atat in Romania, cat si in vechile teritorii ale fostului Imperiu Austro-Ungar, iar aceasta nu era alta decat fabrica de liqueur ”Baumel – Steiner”. Fabrica detinea magazii, depozite de invechire a lichiorurilor cu aromă de migdale si de portocale.
Dar Fabrica producea si alte specialitati care erau exportate si apreciate de catre onorabila clientela. Retetele erau secrete si create de catre un alt asociat, Ignatie Wasservogl, unspecialist care a creat o colectie de esente originale.Afacerea era una de familie, iar cei 3 asociati erau cumnati. Sarcinile lor erau clar definite si bine respectate: Steiner se ocupa deadministratie, Baumel, de vanzare, iar Wasservogl, de productie. Fabrica detinea camioane proprii, dotate cu platforme pe care se incarcau sticlele cu bautura sau materia prima necesara procesului de productie. Alcoolul si spirtul nu erau importate, pentru ca existau fabricile de la Margina si ”Moara şi Ţesătoria” lugojana, care aveau distilerie de spirt. Recesiunea si datoriile nerecuperate de la parteneri aveau sa ii oblige pe cei 3 proprietari sa transforme in 1940 facrica in societatea „Baumel Steiner et Company”, acceptand numerosi noi asociati. Dar asta nu i-a scutit de falimentul care avea sa vina 3 ani mai tarziu cand statul a decis anularea tuturor debitelor catre comerciantii evrei, fara sa le anuleze datoriile pe care acestia le aveau la banci.