Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 5 mai 2012

Hunderwasser si Gaudi in stil dambovitean

Eu cred ca nu s-au uitat cu atentie la operele niciunui arhitect dintre cei mentionati. Imitatia este imitatie. Opera a carei valoare este incontestabila transmite emotie, te umple de bucurie, irisul canta in explozia de culoare.

Oare cine zicea ca "Romania este o tara frumoasa, dar pacat ca este locuita"?

Am afirmat deseori ca sunt mare admiratoare a operelor lui Friedensreich Hunderwasser si Antonio Gaudi. Si nu fac un secret din faptul ca arhitectura nu este domeniul in care eu sa pot emite pareri pertinente, fundamentate pe o pregatire de specialitate. Dar niciodata nu m-am abtinut sa am pareri personale. Astazi am citit un articol pe net potrivit caruia, o distinsa doamna profesor universitar la o facultate renumita (din Romania), si-a construit un bloc cu apartamente menite sa fie inchiriate. Si nu oriunde, intr-una dintre cele mai luxoase zone din Bucuresti, in zona Aviatorilor. Distinsa doamna, mare admiratoare a celor doi arhitecti, si-a dorit un bloc in stilul operelor create de acestia. Chiar daca, din punct de vedere urbanistic, cladirea pica... ca nuca in perete. Nimic nou pe frontul romanesc. Si, pentru ca personajul in cauza, nu vroia să construiască un colos din sticlă , care se incadra mai bine in arhitectura zonala, a preferat o structură clasică din beton, mai rezistentă la cutremure, "ceva mai special, că altfel ar arăta ca o şcoală", si-a spus ea. Dincolo de faptul ca superlativul absolut nu suporta grade de comparatie, ca i se face lehamite din punct de vedere lingvistic, tot clientul si-a exprimat cu inocenta un gand care nu trebuia spus cu voce tare: "N-am dat chix. Pentru că putea să iasă un kitsch mare". Asa sa fie oare? Poate nu e foarte mare, dar unul mic tot este. Pentru ca atat Gaudi, cat si Hunderwasser folosesc liniile curbe, care creeaza sentimentul turistului de "acasa", Gaudi se joaca cu formele, cu culorile, dandu-le "viata" . In ceea ce il priveste pe Hunderwasser, el creeaza o simbioza intre forma arhitecturala si natura. El adapteaza constructia mediului, nu o elimina, ci danseaza cu structura de beton in jurul naturii si imprumuta din energia ei vie pentru a da viata artei sale. El se joaca atat cu materialele, cat si cu formele. Atat ale cladirii pe care o ridica, dar si cu cele amplasate in jurul edificilui.
Arhitectii au cam fugit cand au auzit de cerintele clientilor. Bravo lor! Nu pot decat sa ii respect. Nu te poti lauda cu o facatura pe care sa o mai adaugi si in portofoliul cu lucrari personale. Oamenii isi cunosc si masura, si valoarea. Trebuie sa stii cand sa te iei la lupta cu titanii. Dar firmele de constructii s-au aruncat, pentru ca, na, banul trebuie sa circule. 









Am ramas mirata ca arhitectul capitalei are aceeasi atitudine cu arhitectul Timisoarei. E drept, ei iau kitsch-ul drept arta, in timp ce noi credem ca palatele tiganesti se incadreaza perfect in arhitectura Art Nouveau a orasului.