Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

luni, 16 aprilie 2012

Regina Maria sau “Caracterul este destin”(Nietzsche)

Pe data de 29 octombrie 1875, in editia de dupa amiaza a ziarului londonez Times se anunta ca la resedinta Eastwell Park din Kent, la ora 10.30, in familia ducelui de Edinburgh si Coburg, fiul reginei Victoria si a ducesei Maria Alexandrovna - fiica tarului Alexandru al II-lea, s-a nascut mica Marie Alexandra Victoria. Regina Victoria a fost aceea care i-a zis micutei pentru prima data Missy si nimeni dintre rudele si prietenii apropiati nu i-a mai spus altfel. 
Ea avea sa devina Regina Romaniei si se nascuse cu exact 3 ani inaintea tarii pe care avea sa o imbratiseze pentru restul vietii. Capetele incoronate vorbeau despre ea ca fiind cea mai frumoasa printesa a Europei.  La 11 ani, pe cand era impreuna cu familia in Malta, Missy s-a despartit de varsta inocentei si a intrat gratios in adolescenta, indragostindu-se.
 In Malta a trait prima poveste de iubire cu varul ei, George, si a trecut pe langa sansa unui mariaj realizat din dragoste, fapt foarte rar intalnit in acea perioada, dar si pe langa palatul Buckingham ca resedinta permanenta si posibila regina a Angliei. Dupa ce mama ei a determinat-o sa refuze cererea printului George a incurajat relatia cu printul mostenitor Ferdinand din familia dinastica Hohenzollern, mostenitorul tronului Romaniei.
Cei doi s-au logodit cand Maria avea doar 16 ani, casatoria ofiindu-se la data de 29 octombrie 1892. Missy a ajuns in tara in ianuarie 1893 ca mireasa a unui barbat mai mare cu 10 ani care la vremea aceea suferea din dragoste pentru poeta Elena Vacarescu. Mariajul i-a dus catre tron si coroana, dar nu si catre iubirea impartasita in cuplu. Ferdinand a ramas devotat femeii exilate in Paris pe care a iubit-o pana la moarte.
Regina Maria a fost iubita de poporul care a numit-o “ mama regina”, “mama ranitilor” si “regina soldat”. A desfasurat numeroase actiuni caritabile, a promovat pe plan extern interesele tarii, a fost sfatuitorul cel mai apropiat al regelui Ferdinand cu care a avut o relatie de prietenie pana la decesul acestuia in 1927. 
Ferdinand si Maria au avut impreuna 6 copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) si Mircea (1913). Cand regele a decedat, fiul lor Carol a mostenit tronul, izoland-o complet de viata publica. 
In acelasi an in care cei doi au ajuns in tara, Maria a nascut la Castelul Peles primul lor copil care a fost botezat Carol, in onoarea regelui Carol I, iar in anul urmator s-a nascut Elisabeta care avea sa devina copilul preferat al reginei si viitoare regina in 1921 prin mariajul cu George II, fiul regelui Constantin al Greciei. 

In 1900 s-a nascut la Gotha, in Germania, printesa Marioara, alintata Mignon care s-a casatorit in 1922 cu regele Alexandru I al Serbiei cu care a avut 3 copii. 

Printesa Maria, alintata Mignon
Dupa alti 3 ani, in anul inaugurarii Castelului Pelisor, a vazut lumina printul Nicolae care a fost singurul copil al cuplului regal care a primit o educatie riguroasa la Eton, in Anglia. El a fost membru al Consiliului de Regenta si a avut o contributie importanta la intoarcerea fratelui sau de la Paris si la ocuparea tronului de care acesta sub titulatura de regele Carol al II-lea.
 In 1909, la Palatul Cotroceni, s-a nascut principesa Ileana care a devenit arhiducesa de Austria prin casatoria cu Anton de Habsburg cu care a avut 6 copii. Ileana s-a intors in Romania unde a infiintat si condus spitalul “Inima Reginei Maria” de pe domeniul Bran, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. 
Ultimul copil, principele Mircea, s-a nascut in 1913 si s-a stins 3 ani mai tarziu de febra tifoida.
Regina Maria a fost pasionata de arta si cultura, continuand opera sociala si culturala inceputa de catre soacra ei, Regina Elisabeta (Carmen Sylva). Ea isi ocupa locul bine meritat in galeria personajelor care au marcat istoria tarii, evidentiindu-se prin latura ei enigmatica si deseori paradoxala, prin frumusetea iesita din comun, cu superbul par carliontat care puneau in evidenta ochii ei mari si albastri, prin inteligenta sclipitoare, prin sensibilitatea ei artistica, posedand o intuitie remarcabila, bazata pe o educatie aleasa.

A fost o femeie inzestrata cu un curaj uimitor, cu o inima extrem de genroasa, o mama devotata pana la sacrificiul de sine, o personalitate sclipitoare, o femeie care se urcase pe tronul unei tari careia ii jurase credinta si devotiune ajungand sa o iubeasca mai presus de fiinta ei si despre care scria in testamentul ei: “tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului”. 
"Abia implinisem 17 ani cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate, m-am straduit sa devin o buna Romanca (...)Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimii mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant; mai tarziu am devenit rabdatoare, foarte rabdatoare (...)Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa".
Regina a fost preocupata de aspectul ei vestimentar, toaletele ei fiind comandate la renumite case de moda, preferata fiind “Jean Patou”. Ea purta toalete pe care le etalau marile actrite pariziene: Jeanne Hading, Bartet, Garnier, Vanda de Bonza si Marcelle Linder. 
Regina combina rochiile cu falduri lungi din crepe-de- chine cu broderii in culori auriu si albastru, croite cu maneci lungi si stramte, iar pe cap purta o palarioara neagra in forma de tricorn. Inca de cand era o tanara printesa britanica a preferat Casa de parfumerie Houbigant din Paris, imprumutandu-si imaginea pentru promovarea parfumurilor “Quelques Fleurs” si “Mon Boudoir”, ramanad una dintre clientele importante chiar si dupa urcarea ei pe tronul Romaniei.
Regele Ferdinand i-a cumparat bijuterii extrem de valoroase cum ar fi safirul celebru atat prin dimensiune, cat si prin numarul de 478 de karate care a fost vandut ulterior la Casa de llicitatii Christiea din Geneva in 2003 cu suma de 1.5 milioane de dolari. 
Gustul rafinat al reginei se regaseste in decoratiunile castelelor Pelisor si Balcic, fiind unul dintre cei mai infocati promotori ai curentului Art Nouveau.
A colectionat lucrari de arta, a pictat, a infiintat o societate artistica denumita “Tinerimea artistica” prin care promova arta tinerelor talente, avandu-i ca membri fondatori pe Stefan Luchian si Stefan Popescu, dar si artisti plastici renumiti in perioada interbelica precum Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Calin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A.A.Ionescu si  Ipolit Strambu.
Regina a scris povestiri, evocari, romane, memorialistica, poezii si povestiri pentru copii. 
Aceasta femeie pasionala nu avea cum sa treaca prin viata fara sa fie observata. A fermecat multi barbati din vremea ei si a avut o viata amoroasa interesanta, condimentata cu multe relatii mai mult sau mai putin celebre. Cea mai importanta actiune politica a sa a fost misiunea neoficiala intreprinsa la Paris prin care a sprijinit dificilele negocieri din timpul Conferintei de Pace care a urmat Primului Razboi Mondial. Ea s-a intalnit cu toti conducatorii Antantei si a militat pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. 
Gratie interventiei sale neoficiale pe langa ministrul francez Clemenceau, dar extrem de pretioase, ea a ajutat la formarea Romaniei Mari. Avea un singur defect: picioarele groase pe care incerca sa le ascunda sub rochiile lungi si largi. A fost inrudita cu o treime dintre capetele incoronate ale batranului continent, in grade diferite de rudenie, direct sau prin aliante. Influenta pe care a avut-o in curtile regale europene si-a exercitat-o in sprijinul si in folosul Romaniei. 
Relatiile de rudenie i-au oferit Mariei un prestigiu mai mare fata de cel al viitorului ei sot, Ferdinand, dar si fata de cel al regelui Carol I, socrul ei. Astfel s-a putut explica refuzul Mariei de a accepta constrangerile de orice fel cu care s-a confruntat si carora le-a facut fata dupa mariaj la curtea regala de la Bucuresti.

Cu toate astea, ea a invatat sa priveasca mai atenti si cu mai multa indulgenta regulile casei regale, iar Carol I a devenit mai maleabil si a acceptat unele lucruri care pana atunci pareau impozibile, precum dragostea printesei pentru echitatie. Despre relatia dintre ea si socrul ei, mentiona:” Ca una care niciodata nu am avut placere pentru restrictii, erau zile cand o viata mai simpla s-ar fi potrivit mai bine cu gusturile mele. Cu cat inaintam insa in varsta, crestea rabdarea mea, ca si intelegerea, si astfel m-am deprins sa pretuiesc valoarea acelor lucruri care adesea ma obosisera la inceput. Am patruns mai deplin in ceea ce interesa pe batranul cuminte; atatea cunostinte puteai sa castigi de la experienta lui si, daca judecata lui era uneori straina de felul meu mai aprins de a intelege lucrurile, multe le-am invatat din vorbele lui si inca mai multe sin pilda ce mi-a dat-o. N-a fost niciodata un om mai auster, mai simplu, mai fara gand de sine, traind pentru opera lui. Un sfant n-ar fi trait o viata de mai mare abnegatie. Nu eram intotdeauna de aceeasi parere, dar in fiecare an ne imprieteneam mai mult”. 
In vreme ce batranul rege si-a dorit sa obtina respectul poporului, Maria, nora lui, a dorit sa fie iubita de supusi, iar romanii au descoperit o viitoare regina chiar pe gustul lor.
In vreme ce Maria descoperea un popor si invata sa-l iubeasca si respecte, Ferdinand a continuat sa-si planga dragostea trimisa in exil si nu era un secret faptul ca-si varsa dorul in paharele cu bautura, iar mai apoi cauta alinare in bratele curtezanelor  aduse la palat de prefectul Politiei Capitalei. 
Lipsa dragostei din cuplul regal a dus la aparitia unui articol inedit, “A Queen Talks About Love”, publicat in revista Cosmopolitan. Autoarea, nimeni alta decat regina Maria, afirma: ”iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei si, cum de la inceputul lucrurilor se pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoare poverii, nici legile, nici morala sau exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve”. 
Astfel ea recunostea indrazneala gestului de a se angaja intr-o casnicie fondata pe aliante si interese politice din care dragostea nu facea parte din ecuatie. Acest gol s-a straduit sa-l umple prin iubiri pasagere, iar regele sa isi asume cavalereste pretul rusinii de a nu fi tatal biologic a doi dintre copiii cuplului.
Doi barbati i-au marcat reginei viata: “printul alb” – Barbu Stirbei si aventurierul canadian – Joe Boyle. Cel din urma a ajutat-o pe regina sa recupereze bijuteriile coroanei din mainile bolsevicilor, obtinand informatii pretioase pentru Romania vlaguita de razboi. Tot el a ajutat la eliberarea ostaticilor romani aflati prizonieri la rusi si a sustinut-o pe Maria pana cand a vazut-o incoronata la Alba Iulia ca regina a tuturor romanilor. I-a fost alaturi 7 ani, inclusiv in perioada in care fiul ei, Carol al II-lea a persecutat-o dupa moartea lui Ferdinand. Joe Boyle a murit la Londra la scurt timp dupa ce a parasit Romania pe care o servise vreme de 7 ani din dragoste pentru regina. 
Ea a fost sprijinita in continuare de Barbu Stirbei cand noul rege, fiul ei, ii impusese sa se retraga din viata sociala. Cu toate ca istoricii nu au cazut de comun acord care dintre cei doi a fost marea iubire a reginei, un lucru este cert: amandoi au ocupat un loc special in sufletul acestei femei extraordinare. Printul Barbu Stirbei a fost un barbat frumos, brunet, cu ochi caprui, si tatal ultimilor ei 2 copii: Ileana si Mircea, care ii semanau izbitor. Chiar si gazetarii suspectau ca cei doi copii ar fi putut fi ai printului, iar zonurile au ajuns pana la urechile copiilor. Se zica ca, intr-una din zile, in timp ce se jucau in gradinile castelului Peles, a intrat pe poarta Barbu Stirbei, moment in care Carol i-ar fi zis Ilenei:”Vino sa-l vezi pe tac-tu”.
Ceilalti copii semanau cu Ferdinand, avand ochii albastri ca ai tatalui. Cand a fost incoronat, Carol al II-lea l-a exilat pe Stirbei si a redus aparitiile publice ale mamei lui. Aceasta s-a retras la resedinta de vara de la Balcic, desi iubea castelele Pelisor si Bran. Regina scria despre Balcic: “am avut o presimtire ca locul acesta ori ma asteptase pe mine totdeauna, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se pare ca as fi fost aici pentru intaia oara”, dar doar doua dintre ele. “Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea”.
An de an domeniul Balcic a fost infrumusetat cu constructii si gradini celebre prin frumusetea lor, iar regina a transformat acest loc intr-un loc preferat atat de catre oamenii de cultura, cat si de turistii aristocratiei romanesti. Localitatea a cunoscut un avant urbanistic extraordinar, iar satenii au iubit-o stiind ca meritul ii apartinea in totalitate si i-au zis “Sultana”. 
Cand Carol a izolat-o dupa urcarea lui pe tron, Balcicul a devenit locul ei de refugiu. In 1933, cand si-a intocmit testamentul, Maria a cerut ca inima sa sa ii fie depusa in capela pe care o construise la malul marii, Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la Curtea de Arges alaturi de ceilalti membri ai familiei regale.
In testament a transmis un miscator ramas bun poporului cu care se identificase: ”De acum inainte nu va voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteste-ti Poporul meu ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare”. In ultima parte a vietii a avut parte de morti care i-au marcat viata si existenta, aducandu-i mai aproape sfarsitul. 
In 1934 ginerele ei, Alexandru de Iugoslavia, a cazut rapus de gloante la Marsilia; in 1936 a murit sora ei, Ducky, si in acelasi an si-a dat duhul varul ei, George,pe care l-a iubit si caruia ar fi putut sa ii fie nevasta. Incepand din anul 1937, starea sanatatii ei a inceput sa se deterioreze si in 18 iunie 1938, regele Carol a anuntat decesul mamei lui. Pe 24 iulie 1938 au avut loc funeraliile nationale si a fost inmormantata la Curtea de Arges.
Dupa ce Bulgaria a redobandit Cadrilaterul in anul 1940,Principesa Ileana, mostenitoarea Castelului Bran, a avut grija ca inima reginei Maria sa fie mutata de la Balcic la Bran. Inima a fost pusa intr-o caseta de argint, asezata si ea la randul ei intr-o alta de aur incrustata cu pietre pretioase. In 1968, cand comunistii au venit la putere, au trecut casetele si inima reginei in patrimoniul national, iar acum se afla in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Ce conteaza ca regina dorea cu totul altceva? Corpul ei a ramas in cripta Manastirii Curtea de Arges alaturi de cel al sotului ei, regele Ferdinand.
Regina Maria a fost prima celebritate si primul cap incoronat care a fost folosit intr-o reclama publicitara din istoria publicitatii mondiale. Acest fapt a avut loc in 1924 cand regina si-a folosit imaginea pentru promovarea cremelor Pond’s. Datorita scaderii vanzarilor din acea perioada, compania producatoare si-a propus sa foloseasca personalitati feminine renumite si respectate in actiunile de promovare a brandului lor. Ea a fost prima care a raspuns solicitarii, realizand primul testimonial din istoria publicitatii, adresand un mesaj tuturor femeilor prin intermediul caruia lauda calitatile si beneficiile cremei Pond’s Cold. Mesajul a fost publicat in paginile unor reviste dedicate sexului frumos. Sloganul acestei campanii a fost “imaginea personala e vitala pentru succes”. 
Regina spunea ca “nici o femeie nu e atat de sus plasata incat sa isi permita sa-si neglijeze aspectul. Imaginea personala este vitala pentru succesul ei si nu poate ingadui ca semnele obisnuite de oboseala sa se vada pe chipul ei. Sunt incredintata ca frumusetea poate fi mentinuta prin folosirea zilnica a cremelor Pond’s”. Nu pot sa nu ma intreb ce impact ar fi avut o asemenea campanie asupra viitorului unei companii romanesti daca regina ar fi promovat un brand autohton.
“Orice inchipuire a frumusetii, fie o femeie, o floare, o casa, un cal, fie o minunata priveliste a naturii sau o zugraveala, de cate ori s-a apropiat de mine frumusetea, am simtit ca este un har daruit de Dumnezeu, un dar pe care cu tot dinadinsul il ursise ca sa mi-l insusesc, cel putin cu ochii daca nu si cu mainile” (fragment din “Texte ale Reginei Maria”, din filmul documentar “A Passion for Beauty – Queen Marie of Romania”).
In istoria timpului ei n-a acceptat niciodata locul secund decat in fata lui Dumnezeu. A fost sortita sa fie iubita, respectata, sa conduca poporul cu dragoste si devotament, a schimbat hotarele Romaniei, a sfintit cu prezenta ei locul, a ridicat palate, a lasat amintiri, a schimbat mentalitati si moduri de gandire, a cladit destine. 
Dar, inainte de orice, si-a scris povestea propriei sale vieti, o poveste de dragoste in timp de pace si-n vreme de razboi, despre moduri in care trebuie sa inveti sa zbori, dar si cum trebuie sa cazi cu gratie, o poveste care vorbeste despre slabiciunile cuplului si riscurile pe care fiecare trebuie sa si le asume: 

“viata mea a fost intensa si plina, experientele mele, diverse si cu siguranta deloc serbede, chiar daca lumina si umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie, desi de multe ori a avut de jucat rol de barbat."








7 comentarii:

  1. Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, Prințul romano-catolic Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și a Infantei Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regelui Ferdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha.
    Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie 1888, după ce mai întâi tatăl său a renunțat în 1880 și apoi fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru completare. Informatiile sunt absolut corecte si se cereau mentionate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa prezentarea.Atentie insa,ultimii doi copii ai reginei MARIA au fost ILEANA si MIRCEA(decedat la 3 ani de febra tifoida) .Despre acestia s-a spus ca au fost facuti cu BARBU STIRBEY.Nicolaie era blond si prezenta multe din trasaturile fizice ale familiei HOHENZOLLERN.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc foarte mult pentru atentionare! Asa este, ai perfecta dreptate, este scaparea mea. Am corectat. Inca o data multumesc.

      Ștergere
  4. In ultima fotografie, Regina Romaniei (a patra din linia de jos, de la stanga la dreapta) nu este Regina Maria, ci Regina Elisabeta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Regina Maria nu este primul cap incoronat care a fost folosit intr-o reclama. Inaintea Domniei Sale, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) a acceptat sa faca reclama unor masini de scris germane (Wikipedia).
    Tot respectul si admiratia pentru blog.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fie ca inima reginei sa se intoarca la locul sortit!

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.