Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 21 martie 2012

Lux Periam - un brand banatean in fata caruia Europa si-a scos palaria

Banatul este o sursa inepuizabila de istorii adevarate, imbogatite cu aura de poveste. Este regiunea care a dat atat de multe brand-uri de mare valoare internationala, incat este greu sa te decizi despre ce sa scrii prima data. Astazi voi povesti despre LUX PERIAM, un brand care , atunci cand isi scria istoria  la timpul prezent, Europa isi scotea palaria în faţa României!
 Din dictionarele de moda, cu referire directa la Coco Chanel, aflam ca palaria reprezenta  „un accesoriu al tinutei vestimentare“ obligatorii , care pe vremuri avea dimensiuni si forme special  gandite pentru a atrage obligatoriu atentia asupra domnitelor ce se intalneau pentru deja celebrele cafelute si serbeturi la sosea. 
Palaria si palarierul reprezentau ceva normal pentru lumea buna, la fel cum normal era sa ai frizerul sau barbierul tău, croitorul sau modista ta. Evident, iti trebuia recomandare, pentru ca cei priceputi aveau mare cautare. In 1920, cand Coco Chanel si-a taiat parul scurt, doamnele i-au urmat exemplul, si-au tuns buclele si si-au pus pe cap palarii mici si rotunde, si-au incuiat fustele lungi si le-au inlocuit cu cele scurte „peste genunchi“. Sextil Puscariu scria in lucrarea „Brasovul de altadata“ ca palariile doamnelor erau fie mari cat roata carului,  fie mici, purtate in varful capului, aşezate cochet intr-o parte sau trase pe frunte, impodobite cu motive florale sau panglici de catifea sau de matase , cu pene de strut sau cu margele, fructe si flori de sticla, prinse cu panglici sau ace, cu voalete lungi sau scurte. Seara distinsele doamne schimbau palaria cu capisonul pentru a si le etala la teatru.
Prezenta acestui accesoriu vestimentar, indiferent de sex,  se conforma unor norme ce indicau rangul social al fiecarui purtător. 
Cronicile Iasiului din anul 1693 mentioneaza o istorie hazlie potrivit careia intareste afirmatia ca palaria tinea rangul: „intr-o zi viind jupanita cu islic la curte, doamna Maria, sotia lui Duca Voda i-au luat islicul din cap si i l-au bagat in foc si-au lăsat-o cu capul gol, zicand ca numai doamnele se cade sa poarte islice iara nu si jupanesele lor“. 
Alecu Russo in „Studiae Moldavie“ scria ca „arma cea dintai si cea mai grozava care a batut cetatea trecutului a fost schimbarea portului vechi; ideea noua, continua Russo, a navalit in tara o data cu pantalonii si... palaria“. Moda apuseana atrage ca un magnet, manifestandu-se ca o aspiratie generală de integrare in Europa.

Graham Greene spunea despre unul din personajele sale, Henry Mills: “….catademnitate se ascunde in spatele purtarii unei palarii. Uita-te la el – daca ii ieipalaria il condamni pentru vecie la anonimat.” La noi,  jobenul ( după numele negustorului francez Jobin, care a comercializat-o pentru prima data la Bucureşti) a ajuns un articol la mare cautare. Intotdeauna jobenul trebuia accesorizat cu bastonul si monoclul, iar importanta lor impreuna rezulta din micile articole publicate in rubricile de cancan ale vremii in care personaje cunoscute in lumea politica, in serile prelungite prin restaurante, dupa degustari de vinuri alese si sampanie, in  "chambre separée", se intorceau acasa pe sase carari, cand pe picioare, cand pe jos, dupa ce isi trimiteau acasa cu caleasca bastonul si palaria.  
O alta istorioara îl are ca protagonist fara voie chiar pe omul politic  Nicolae Titulescu. Intr-o zi cu vant, in vreme ce pleca de-acasa cu birja spre sediul guvernului, o rafala de vant i-a smuls  palaria de pe cap. Fiind in mare graba , arenuntat la intentia de a o recupera si si-a continuat drumul cu capul descoperit. In editia de seara,  toata presa bucuresteana scria pe prima pagina stirea desenzatie, ca  “Nicolae Titulescu si-a pierdut mintile”. Actul in sine a fost perceput ca  un comportament imposibil de acceptat din partea unei figuri atat de importante in viata politica a vremii.
In Romania, istoria palariilor isi are inceputurile in localitatea, Periam, judetulTimis. In anul 1865, deja palarierul Johann Wohl producea manual palarii. Era o activitate relativ modesta, fara sa vesteasca prin nimic notorietatea ce avea sao capete mai tarziu. Lucra intr-un spatiu improvizat, dar realiza niste  produse de bună calitate. In anii urmatori, activitatea a fost preluata de Johann Rudach care a pus bazele primei fabrici de palarii din Periam, intr-o cladire cu turn care aducea cu un castel de mici dimensiuni. In anul 1890, Primaria Periam a decis sa dezvolte aceasta activitate impreuna cu Breasla Mestesugareasca din Periam, stabilind  amplasamentul viitoarei fabrici de palarii.
Principalul actionar al fabricii a fost Korber Ioan.  Fabrica a fost infiintata in anul 1892 sub denumirea de “Korber” Fabrica de Palarii si Closuri. Fabrica s-a ridicat pe un teren de circa 2 ha, destinat initial construirii de locuinte.
In octombrie 1899 incep lucrarile de constructie a cladirii principale pe malul drept al Begai (splaiul Nicolae Titulescu de azi). Se construieste si o vila superba drept sediu administrativ. In octombrie 1900  incepe productia de palarii. Era singura fabrica din monarhie, apoi singura din Romania. Numarul initial al lucratorilor era de 250. Decenii de-a randul, palariile de Timisoara, fie ele de dama sau barbatesti, din pasla sau din materiale usoare, din paie, strabat continentele.

Fabrica a realizat si exportat palarii de calitate , si-a onorat constiincioscomenzile, motiv pentru care renumite firme din Europa si America au decis saimporte produsele romanesti: Isac Naylor & Co (Bradford), Wollimex (Zurich), Gebruder Schmidt (Basel), Oscar Feustel (Lengfeld).

Moda palariilor de dama a fost si este trecatoare si tot timpul fabrica a trebuit sa se adapteze. Palariile barbatesti isi modifica mai greu si mai rar forma. Dar moda palariilor de dama este intr-o continua schimbare. Imediat după  inceperea razboiului, barbatii au “renuntat” la palarii in favoarea caschetelor  militare. Fabrica din Periam incepea sa simta si ea efectele nefaste ale războiului prin scaderea cererii si prin lipsa tot mai acuta a comenzilor.
In anul 1940 fabrica si-a incetat temporar activitatea din lipsa de materie prima. Lana era din ce in ce mai greu de gasit, pretul explodase, comenzile erau din ce in ce mai mici. Datorita inrolarilor, problema personalului calificat devenea din ce in ce mai acuta.  Putini dintre cei rămasi acasa isi mai permiteau sa nu renunte la eticheta si sa poarte palarii.
In arhiva firmei Lux Periam, exista relatari care pun in evidentă situatia delicata in care se gasea fabrica: “In epoca aceasta cand din zi pe zi se prabusesc tari, cand am pierdut cu totul pietele de unde am importat materii prime si materiile auxiliare, cand valutele sunt constant in fluctuatiune, va repetam lozinca noastra din anul trecut: "Avem o singura obligatiune si anume aceea, ca cu cat mai multa constiinciozitate si cea mai mare atentiune, conservam ceea ce mai posedam si sa asteptam un viitor mai bun, cand situatiunea se va indrepta si vom putea recastiga imensele noastre pierderi”.
In anul 1948 fabrica a fost nationalizata si familia Korber a pierdut toate drepturile de proprietate asupra acesteia. Fabrica a fost preluata de statul roman si si-a schimbat din nou numele in Fabrica de Palarii Excelsior, iar un an mai tarziu in Fabrica de Palarii Lazar Cernescu.  In anul 1955, devine Fabrica de Palarii Lux Periam, un nume cu renume, denumire sub care o stim si astazi. In perioadă comunista, in Romania au functionat doar doua fabrici de palarii, Lux Periam fiind una dintre acestea.Palariile de Timisoara au fost  prezente la expozitii din toata lumea: New York, Tokyo, Bagdad, Buenos Aires, Beijing, Paris etc. Foarte multe dintre produsele fabricate erau exportate, iar faima lor era pe masura calitatii produselor. Un intreg careu, organizat pe  patru strazi, ocupa pana nu demult  Paltim-ul, denumirea fabricii dupa 1990. Chiar la sosea, functiona un magazin de prezentare in vitrina caruia erau asezate cochet palariile pe capul manechinelor. Din pacate, ceea ce a rezistat razboaielor, nu a putut dainui urmarilor revolutiei din 1989. Iar pentru istoria Romaniei si pentru istoria Banatului , fabrica de palarii Lux Periam ramane un brand de referinta care a demonstrat in timp ca valoarea nu are granite, dar si faptul ca moda este trecatoare si uneori timpul chiar nu mai are rabdare.

„Podoaba omului este palaria“, afirma Schiller (1757-1805), intr-o perioada in care sa porti palarie insemna sa ai clasa. Astazi, acest accesoriu a fost demult uitat si nici macar din cochetarie, nu mai stim cum sa purtam o palarie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.